De 10 ani construim impreuna alaturi de zeci de companii, insotindu-le intru autodepasire, fiindu-le aproape si in epoci de crestere, dar si in vremuri tulburi, de nevoie.

Am inceput sa ne pregatim pentru a va fi alaturi, cei mai multi dintre noi, in urma cu mai bine de 20 de ani, cand piata de training in management abia se coagula in jurul catorva modele de import. Mai intai am invatat sa fim traineri, sa livram bine si corect cursul comandat. Iar apoi am invatat sa tinem cont de specificul local si de particularitatile fiecarei companii-partener.

S-au adunat in CV-urile noastre, a oamenilor Evolutiv, din anii ‘90 incoace, experiente complexe: zecile de mii de ore de training petrecute cu mii de oameni - de la top executivi la middle manageri si chiar maistri - au completat in chip fericit devenirea profesionala a fiecaruia dintre noi.

Saltul calitativ de la a fi bun trainer la a fi consultant de learning & development a venit natural: am invatat, in timp, ca nevoile fiecarei companii-partener sunt unice, ca solutiile standard de invatare nu acopera decat partial aceste nevoi, ca trainingul inseamna mult mai mult decat un transfer de informatie.

Acolo, in sala de training, se cristalizeaza laolalta nevoi si “aha”-uri, minusuri si plusuri, spuse si nespuse. Conceptele din teoriile de management sunt de folos doar daca participantii le activeaza, aplicandu-le in fiecare zi.

Iar asta se poate intampla doar daca acolo, in sala de clasa, trainerul si participantii sintetizeaza, impreuna, acea valoare adaugata pe care o companie si-o doreste de la investitia in oameni.

Si pentru a aduce aceasta valoare adaugata, am invatat sa combinam expertiza dobandita prin licente internationale (ITOL, Corporate Coach U, Open University Business School, Myers-Briggs Type Indicator sau Neuroleadership Institute) cu o bogata cazuistica romaneasca.

Dincolo de toate acestea, in Evolutiv credem ca rezultatele sustenabile apar intotdeauna din parteneriatele la a caror temelie furnizorul de training si compania-client pun, cu incredere si devotament, acele valori comune care le asigura mersul inainte.

Anul 2017 este un an special pentru noi, venind ca o dovada fireasca a sustenabilitatii valorilor pe care ni le-am pus crez, a dorintei de a aduce valoare continua si de a construi, mereu impreuna, cu partenerii nostri.

Va multumim pentru increderea acordata si manifestata prin proiectele si programele pe care le-am inceput, le-am finalizat sau le-am discutat, prin parteneriatele, prieteniile si relatiile pe care, in timp, le-am construit, prin rezultatele, obiectivele si valoarea adaugata pe care, pe meritate, le-am generat invatand si dezvoltandu-ne alaturi, unii de ceilalati.

Suntem si vom ramane alaturi de partenerii nostri, vechi sau noi, de fiecare data cand veti avea nevoie.

Cu drag si cu integritate.

Echipa EVOLUTIV 


BLOG EVOLUTIV

Newsletter EVOLUTIV

Pentru ca vrem sa te ajutam sa economisesti timp, bani si energie, iti oferim posibilitatea de a-ti aduce cele mai noi articole, evenimente si oferte EVOLUTIV direct pe email.

Sediul EVOLUTIV
Bucureşti, IAA House - Calea Victoriei 126, etaj 3, sector 1
Telefon
Gheorghe Andrieș: 0723. 522. 025 (centrul regional București)
Cristina Ţirulnic: 0726. 684. 282 (centrul regional București)
Sorina Andron: 0742. 951. 687 (centrul regional Iași)
Mail
office@evolutivconsultants.ro
Our website is protected by DMC Firewall!